DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă: 120 de copii nevoiași

DSC_0091

Episcopia Devei și Hunedoarei a desfășurat ieri în tăbăra de la Muncelu Mic o nouă etapă din proiectul Dăruieste, Ajută, Respectă, proiect implementat de către Episcopia hunedoreană, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. 120 de copii au luat parte la evenimentul, care a cuprins numeroase activităti educative și distractive. Beneficiari sunt copii defavorizați, inclusiv copii din sate izolate care vor participa la un program de educație non-formală, în scopul combaterii abandonului școlar. În mijlocul copiilor a fost prezent Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, dar și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Jandarmeriei. Activitățile desfășurate vizează cursuri și ateliere de Comunicare; Carieră; Civism; Instituții publice românești și europene; Artă-pictură icoane pe sticlă; Ecologie; Voluntariat; Ateliere de manufactură și un joc interactiv “Orașul Ideal”. La sfârșitul pregătirii, copiii vor realiza un proiect, cu idei de îmbunătățire a comunității din care fac parte. Proiectele vor fi publicate și înmânate autorităților locale. 40 de copii, cei care au întocmit cele mai bune proiecte, vor participa la o vizită de schimb de experiență într-o țară din Uniunea Europeană. Cursurile și atelierele la care participă copiii sunt susținute, săptămânal, de către o echipă formată din profesori, psihologi și asistenți sociali.

sursa foto: episcopiadeveisihunedoarei.ro

Cristina Corocan

Cele mai citite

Related Articles