Istorie retrăită după 2000 de ani. Sute de vizitatori la Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa-Regia

Turiștii în număr mare la Sarmizegetusa Regia. Sute de persoane au vrut să afle cele mai noi descoperiri pe care le-au făcut arheologii în situl fostei capitale a Daciei libere din Munţii Orăştiei, dar și reconstrucțiile tridimensionale ale construcțiilor care au existat în urmă cu 2.000 de ani.

Vizitatorii care au „călcat” fosta capitală a Daciei libere, sâmbătă, 15 august de „Ziua Porților Deschise” au beneficiat de ghidaje gratuite la toate monumentele vizibile din zona cetății, dar și din zona sacră. Aceștia au putut înțelege mai bine activitățile care erau desfășurate în aceste perimetre, dar și amănunte interesante care nu sunt vizibile cu ochiul liber. Un punct de interes în periplul turiştilor îl reprezintă acum cercetarea arheologică din zona în care a fost descoperită matrița de bronz. Aceasta este studiată arheologic în amănunt de către specialiști.

Participanții au avut prilejul să vadă în 3D reconstruiri ale clădirilor care „populau” odinoară capitala regatului dac.

„Ziua Porților Deschise” la Sarmizegetusa Regia a fost organizată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeș Bolyai” și Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca, administrația sitului din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. (Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles