Se ascut săbiile şi topoarele în Muncitoresc

scandal muncitoresc

Cartierele Muncitoresc şi Stavila din Reşiţa au fost monitorizate în ultimele zile de forţele de ordine din oraş pentru a preveni izbucnirea unui conflict între două clanuri. Pe fondul unor neînţelegeri, membrii celor două familii de etnie romă au trecut la ameninţări şi a fost nevoie de prezenţa jandarmilor şi a poliţiştilor pentru a-i calma. Se pare că totul a început la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa unei bănci din zona centrală a municipiului. Jandarmii au aflat de conflict şi au intrat pe fir. „Împreună cu Poliţia am luat măsura asigurării unor patrule de intervenţie în zonă tocmai pentru a preveni escaladarea unei stări conflictuale. Efectivele noastre desfăşoară activităţi cu caracter preventiv în zona Şcolii de Beton, dar şi în zona Morii Juracek”, a declarat colonelul Lucian Săndulescu, prim adjunct al comandantului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

În urmă cu un an, cartierul Muncitoresc a fost declarat de jandarmi „zonă de siguranţă publică”. Atunci, pe strada Laminoarelor, aproximativ 20 de persoane au recurs la violență extremă pentru a-și regla conturile. Au fost scoase săbiile şi s-au tras şi focuri de armă.

Până în urmă cu 10 ani, în cartierul Muncitoresc exista o secţie a Jandarmeriei care funcţiona în actuala clădire a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgeţă din Reşiţa. Nu este exclus ca ea să fie reactivată, ţinând cont de situaţia operativă din zonă.

(Sebastian Dragomir)

 

De același autor

Related Articles