Doi bărbaţi din Caraş-Severin au fost prinşi la… “paraşută”

IMG_1696

Două persoane din localitatea Sacu au fost depistate ieri de paznicii Clubului de vânătoare şi pescuit sportiv Caransebeş, aflaţi în misiune de patrulare alături de poliţiştii locali, în timp ce pescuiau ilegal, prin metoda “la paraşută”, pe cursul râului Timiş. Potrivit secretarului clubului, Dumitru Dragomir, aceştia au fost urmăriţi timp de mai multe zile, iar ieri în cadrul unei noi acţiuni au fost săltaţi de organele abilitate. Cei doi au fost prinşi cu 3 bucăţi de peşte din specia scobar. În urma acţiunii au fost conduşi la postul de poliţie Sacu unde le-a fost întocmit un proces verbal şi un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit prin metode şi mijloace ilegale. Acţiuni de urmărire şi combatere a braconajului vor continua în toată perioada sezonului estival, a mai spus Dumitru Dragomir. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: Clubul de vânătoare şi pescuit sportiv Caransebeş (CVPS-CS)

3 COMENTARII

  1. IMPORTANT E SA II PRINDA SI PE CEI CARE DAU CU CURENT SI IN PARTEA DE SUS A TIMISULUI UNDE NU SE PESCUIESTE CICA PENTRU REPOPULARE MAI DEGRABA PENTRU DEPOPULARE SI PE BISTRA EXISTIND IARASI SITUATII SIMILARE..
    LE MULTUMIM CELOR DE LA FILIALA DACA AU GRIJA SI DE POPULATIA DE PESTI SI ASA IN SCADERE.

  2. oau,ce infractori periculosi!!! au braconat 3-trei- scobari!!! felicitari politiei si ceilalti paznici!!!

    • nu era vorba de captură ci de metoda ilegală folosită, dar dacă aţi fi citit mai cu atenţie, v-aţi fi dat seama, zic…

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles