Canicula influenţează mersul trenurilor

tren1

Trenurile de călători şi de marfă care au rute prin judeţele din vestul şi sud-vestul ţării aflate sub avertizare cu cod galben de caniculă circulă sâmbătă, 18 iulie cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, unele garnituri putând ajunge la destinaţii cu întârzieri  de peste 30 de minute.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR au declarat că în cele nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării aflate sub avertizare cod galben de caniculă, trenurile de călători şi de marfă circulă cu viteze reduse faţă de viteza normală, în anumite intervale de timp.

Măsura a fost luată pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului feroviar, în condiţiile în care temperaturile înregistrate la nivelul şinei ar putea ajunge la 50 de grade Celsius. Trenurile vor circula cu restricţii de viteză în toate reţelele feroviare, duminică, 19 şi luni, 20 iulie când sunt anunţate temperaturi de 36-38 de grade în toate judeţele țării. Călătorii pot cere informaţii despre întârzierile în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, pecum şi la numărul de telefon 021/9521.

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate face revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, respectiv însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină, au precizat reprezentanţii CFR. (Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles