Primăria Reşiţa aşteaptă un răspuns de la Cătălin Rufă, în ceea ce priveşte situaţia clubului de fotbal Metalul Reşiţa

Stepanescu, Rufa si Marian Pana

Primăria Reşiţa a transmis o adresă acţionarului clubului de fotbal Metalul Reşiţa, Cătălin Rufă, privind situaţia grupării. Propunerile se referă la discuţiile purtate la Reşiţa, în luna iunie, între administraţia locală şi reprezentanţii acţionarului. Sunt enunţate două variante: posibilitatea achiziţionării de către principalul acţionar a unei părţi din pachetul de acţiuni deţinut de Consiliul Local Reşiţa la club sau transmiterea unei oferte de către Rufă Cătălin referitor la vânzarea/cedarea acţiunilor pe care acesta le are la Metalul Reşiţa. Primăria municipiului aşteaptă un răspuns până luni, 6 iulie, la ora 12.
Vedeţi aici comunicatul transmis de Primăria Reşiţa:

Primăria Municipiului Reşiţa a transmis şi în scris o adresă acţionarului societăţii comerciale „S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A.”, Rufă Cătălin, privind situaţia clubului.
Propunerile, enunţate în adresă, se referă la discuţiile purtate la Reşiţa, în luna iunie, între administraţia locală şi reprezentanţii acţionarului şi anume:
– posibilitatea achiziţionării de către Rufă Cătălin a unei părţi din pachetul de acţiuni deţinute de către Consiliul Local al Municipiului Reşiţa la S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A.
sau
– posibilitatea transmiterii unei oferte Consiliului Local al Municipiului Reşiţa de către Rufă Cătălin referitor la vânzarea/cedarea acţiunilor deţinute de acesta la S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A.
Totodată, s-a solicitat acţionarului Rufă Cătălin şi analizarea problemei referitoare la grupele de copii şi juniori şi altele.
Punctul de vedere al acţionarului Rufă Cătălin este aşteptat în scris până în data de 6 iulie 2015, ora 12:00.
Cabinet Primar

foto arhivă
(Adina Niţă)

De același autor

Related Articles