Gărzile forestiere îşi intră în drepturi

padure

Numărul de posturi cu atribuții de monitorizare şi control al aplicării regimului silvic și cinegetic a fost suplimentat.

Guvernul a aprobat marţi, 30 iunie, printr-o Ordonanță de Urgență, înființarea Gărzilor Forestiere, prin preluarea actualelor comisariate de regim silvic și vânătoare. În plus, noua OUG prevede creșterea numărului de posturi, precum și punerea la dispoziția personalului noilor structuri a mijloacelor necesare desfășurării activităților de implementare, monitorizare și control al aplicării regimului silvic și cinegetic. Reorganizarea comisariatelor s-a realizat în scopul protejării și conservării fondului forestier național.

Pentru întărirea capacității de protejare și conservare a fondului forestier național și oprirea tăierilor ilegale, Guvernul a decis ca numărul de posturi al noilor structuri să fie de 617, conform cerințelor Codului Silvic și realităților din teren. Aceste posturi sunt împărțite astfel:
– 545 posturi personal silvic cu atribuţii de control şi implementare;
– 72 posturi persoane cu atribuţii auxiliare domeniului, din care:
– 18 posturi persoane cu pregătire juridică;
– 18 posturi persoane cu pregătire economică;
– 36 persoane de diferite specialităţi (resurse umane, achiziţii, investiţii, administrativ, etc).

Sursa: gds.ro

Foto: arhivă

De același autor

Related Articles