Accident cu moped la Herculane

accident moped

Lucrători din cadrul poliţiei staţiunii Băile Herculane au intervenit ieri la un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 17 ani, se deplasa cu mopedul pe DJ 608 Mehadica a pierdut controlul vehiculului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în rigola de scurgere a apei pluviale de pe marginea şoselei. În urma impactului cu solul a rezultat rănirea gravă a acestuia, dar şi a pasagerului său, cele două persoane fiind transportate la Spitalul Municipal din Caransebeş. Din verificări, s-a stabilit faptul că vehiculul nu este înmatriculat în circulaţie, iar conducătorul acestuia nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulaţie şi conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea fără permis de conducere. (Hardy Cvoica)

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles