O nouă premieră naţională la Universitatea de Vest din Timişoara

Universitatea-de-Vest

Universitatea de Vest din Timişoara a devenit prima instituţie de învăţământ superior din şară care face parte- ca membru asociat – din Confederaţia Europeană de Probaţiune. Această organizaţie  promovează reabilitarea şi incluziunea socială a infractorilor, prin sancţiunile şi măsurile puse în aplicare în comunitate. Instituţiile europene dezvoltă un interes crescut pentru instituţia probaţiunii, consacrată alternativelor la pedeapsa cu închisoarea , astfel că din Confederaţia europeană de probaţiune fac parte alte 14 universităţi între care şi cele din Cambridge, Edinburg sau Utrechţ, şi instituţii judiciare din mai mult de 30 de ţări. Din discuţiile purtate astăzi între rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, şi secretarul general al Confederaţiei, Willem Van der Brugge, s-a desprins importanţa universităţilor în cadrul acestui organism, prin cercetările şi schimbul de experienţă ce au loc în acţiunile întreprinse.
Din partea Universităţii de Vest Timişoara, rolul activ le revine Facultăţilor de Sociologie şi Psihologie, şi de Drept.

De același autor

Related Articles