Copiii români sunt cei mai fericiţi din lume

11289917_888691377862490_376903663_n

Copiii români sunt mai fericiţi decât copiii finlandezi sau britanici, potrivit unui studiu norvegian realizat în 15 ţări. Studiul arată că, pentru copii, fericirea nu este determinată de materialism, atât copiii din Norvegia, cât şi cei din Etiopia declarând că sunt mulţumiţi cu viaţa lor. Practic, studiul ne arată că la vârsta copilăriei, nu vedem încă lipsurile materiale care ne preocupă când ajungem adulţi. Studiul realizat pe un eşantion de 53.000 de copii din 15 ţări arată că aceştia tind să fie fericiţi indiferent de contextul de viaţă în care trăiesc. Din Nepal şi până în Norvegia, copiii cu vârste curpinse între 10-12 ani spun că sunt în general satisfăcuţi cu viaţa lor, potrivit raportului Children’s World Survey. Cercetătorul-şef al proiectului, Elisabeth Backe-Hansen, a declarat pentru site-ul Quartz că în general copiii sunt mai optimişti în privinţa vieţii decât adulţii, ceea ce nu este o surpriză. Ea a spus că între copiii care au participat la studiu, diferenţele materiale sunt destul de mari. Spre exemplu, dintr-o listă care cuprinde bunuri materiale de bază într-o societate occidentală, precum haine bune, un calculator, acces la internet, un telefon mobil, propria cameră, cărţi, o maşină de familie, un aparat pentru muzică şi un televizor, copiii din Norvegia le au pe toate acestea, în timp ce copiii din Etiopia au numai trei. Cu toate acestea, în cele 15 ţări care au participat la studiu, nu există nicio corelaţie între indicele satisfacţiei şi indicele material. Deşi copiii români sunt printre cei mai săraci dintre cele 15 ţări, ei sunt cei mai fericiţi, România clasându-se cu o valoare de 9,5 la indicele fericirii. Prin comparaţie, adulţii din România au unul dintre cele mai avansate grade de nefericire dintre cele 15 ţări participante la studiu. “Motivul pentru care copiii români cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani sunt mai fericiţi decât copiii din alte ţări este un mister”, a mărturisit cercetătorul Jonathan Bradshaw de la Universitatea York, unul dintre liderii studiului. “Alte studii făcute pe eşantioane de elevi cu vârste cuprinse între 13-15 ani nu arată acelaşi grad de fericire, deci probabil că românii devin din ce în ce mai nefericiţi pe măsură ce avansează în vârstă”, a apreciat cercetătorul britanic. Cazul Sud-Coreenilor este la polul opus. Deşi copiii lor au acces nelimitat la toate bunurile materiale, ei sunt cei mai nefericiţi din cauza sistemului educaţional elitist şi foarte competiţional, care este, de altfel, şi cel mai bun din lume potrivit ultimelor testări PISA. Studiul mai arată că tinerii din ţările occidentale nu sunt la fel de satisfăţi de imaginea lor, de modul în care arată şi nici nu au nivelul de încredere în sine pe care îl au copiii cu mai puţine posibilităţi materiale.

Cele mai citite

Related Articles