[FOTO] Patrimoniul preindustrial și industrial românesc lansat la Reşiţa

IMG_1545

Muzeul Banatului montan din municipiul de pe Bârzava a găzduit astăzi lansarea volumului al IV-lea al seriei „Patrimoniu preindustrial și industrial în România” semnat de Volker Wollmann, lucrare apărută la Editura „Honterus” din Sibiu. Alocuțiunea de prezentare a invitatului a fost rostită de dr. Dumitru Ţeicu – directorul instituţiei cărăşene, care s-a referit la ampla activitate de cercetare a prof. dr. Volker Wollmann. Despre cele patru volume dedicate patrimoniului preindustrial şi industrial românesc a vorbit dr. Ada D. Cruceanu.

Născut la Sibiu, în data de 17 aprilie 1942, Volker Wollmann a studiat istoria antică şi arheologia la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1964. A lucrat ca profesor la Reșița, apoi la Muzeul Regional din localitate și a devenit cadru didactic la Institutul de Istorie şi Arheologie al UBB, unde a obţinut şi doctoratul, cu tema „Minerit de fier, cariere şi mine de sare în Dacia romană în secolul II-III după Hristos”. Dr. Wollmann s-a mutat în Germania și a ajuns mai târziu director al Muzeului Transilvănean din Gundelsheim.

Vorbind despre volumul lansat astăzi, dr. Wollmann a făcut o densă trecere în revistă a conținutului celor trei volume anterioare și a „înnodat” firul cu preocupările investigărilor din volumul al IV-lea, în care se abordează cu aplicație evoluția industriei extractive, energetice, a materialelor de construcție, a exploatării lemnului, a pielăriei, textilelor și a activităților conexe acestora, cu ample referiri la tradiția și obiectivele industriale din Caraş-Severin. Din nefericire, nu există în România o strategie de conservare a patrimoniului industrial. Între cele amintite, autorul admiră ingeniozitatea unor instalații și amintește de obiective cărăşene sau din alte județe, dovedind o foarte bună cunoaștere a peisajului pre-industrial și industrial românesc. Dr. Volker Wollmann a precizat că succesul volumelor scrise până în prezent i-a dat un imbold să mai conceapă încă unul, al cincilea din această serie, pe care îl va dedica orologiilor bisericeşti, fântânilor publice, cadranelor solare şi observatoarelor şi planetarelor astronomice. Cartea a apărut în condiții grafice de excepţie, pe suport de hârtie de înaltă calitate și fotografii clare, fiind o foarte valoroasă contribuție la conturarea „portretului” inteligenței tehnice românești aplicate. Pentru toate realizările românești, cu caracter istoric, autorul manifestă prețuire și admirație. (Hardy Cvoica)

Despre conţinutul scrierilor privind cercetarea în domeniul industrial autorul a precizat:

Cele mai citite

Related Articles