Studenţii au dormit în holul universităţii, în semn de protest

studenti-uvt

Studenţii de la Universitatea de Vest din Timişoara au protestat aseară într-un mod inedit. Tinerii şi-au petrecut noaptea în saci de dormit în holul instituţiei, protestând în acest fel, împotriva subfinanţării sistemului de învăţământ din România.
Preşedintele asociaţiei studenţilor, Vlad Cherecheş a afirmat că vor continua să protesteze până când se vor lua măsuri concrete. Noi nu suntem în grevă, participăm la cursuri. Este un protest care sperăm să se extindă în toate celelalte centre universitare din ţară, a mai spus Vlad Cherecheş.
Pe de altă parte, atât primarul Timişoarei, Nicolae Robu, cât şi rectorul UVT, Marilen Pirtea, cer creşterea cotei bugetare alocate educaţiei, potrivit legii, care stipulează că aceasta este de 6% din PIB.

(Mirabela Afronie)

Cele mai citite

Related Articles