Zilele asistenţei sociale la UEM

 universitatea eftimie murgu

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa a organizat astăzi o serie de activităţi cuprinse în ampla manifestare “Zilele asistenţei sociale”. Sebastian Dragomir ne spune despre ce este vorba:
În această dimineaţă a avut loc masa rotundă cu tema Formare şi profesionalizare în asistenţa socială – Provocări şi oportunităţi, iar în sala multimedia s-a desfăşurat seminarul studenţesc Comunităţi respectate – Viitor sustenabil. La cele două acţiuni au participat studenţii de la Asistenţă Socială ai universităţii reşiţene şi ai universităţii din Petroşani. Despre rolul asistentului social în comunitate am discutat cu conferenţiar universitar doctor Lavinia Popp, proaspăt laureată cu Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale. „Încercăm să aducem soluţii la problemele comunitare, chiar dacă pare o utopie în lumea în care trăim. Statutul profesiei de asistent social, în România, nu este suficient de înalt, dar prin activităţile sucursalei teritoriale Caraş-Severin a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali şi prin activitatea Colegiului Naţional din ultima vreme, lucrurile încep să se schimbe”, a declarat Lavinia Popp.

În lucrările prezentate de studenţii de la asistenţă socială s-a subliniat importanţa implicării în munca comunităţii a fiecărei persoane, căreia îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii.

(Sebastian Dragomir)

De același autor

Related Articles