Colindători la biserica poliţiştilor din Deva

În Biserica Sfântul Mucenic Mina, situată în incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean HUNEDOARA, au răsunaţ duminică, 14 decembrie, glasurile micilor colindători – elevi ai şcolii Andrei Mureşanu din Deva, care au susţinut un recital de colinde tradiţionale româneşti.
Grupul micilor colindători , coordonaţi de prof. Petronela Luncan , a adus vestea cea bună a Naşterii lui Iisus în cadrul unei acţiuni caritabile de strângere de fonduri pentru vârstnicii instituţionalizaţi în cadrul centrului de îngrijire de la Brănişca, “adoptaţi” de câţiva ani de elevii deveni.
“Am dorit să aducem credincioşilor şi poliţiştilor prezenţi la slujba de duminică vestea Naşterii lui Iisuş prin concertul de colinde tradiţionale, iar în al doilea rând am organizat o expoziţie cu vânzare a unor podoabe de Crăciun confecţionate chiar de către elevi. Sumele colectate vor fi folosite în scopul oferirii unor cadouri simbolice persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul Căminului-Spital de la Brănişca”, a afirmat coordonatorul elevilor, prof. Petronela Luncan.
Pentru elevii şcolii “Andrei Mureşanu” a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, de Crăciun, să le ofere bunicilor din cadrul Centrului de Asistenţă Brănişca un spectacol de colinde şi câteva cadouri. “Sprijinind iniţiativa elevilor şcolii devene, poliţiştii hunedoreni realizează o punte de comunicare şi apropiere faţă de cei mai tineri membri ai comunităţii locale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii şi credincioşii prezenţi la slujba de duminică în mica biserică a poliţiştilor, din Deva, au avut ocazia, în această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului, să fie gazde bune pentru mai multe grupuri de colindători, printre care menţionăm: poliţiştii Serviciului Transporturi Feroviare (solişti Alisa Toma şi Constantin Bălţatu), ansamblul “Poieniţa” al Colegiului Naţional Decebal din Deva (coordonaţi de prof. Olivia Niţescu) şi grupul plastic al Catedralei Episcopale din Deva.
Biserica din lemn din incinta IPJ a fost sfinţită în urmă cu un an şi poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Mina – ocrotitorul celor păgubiţi şi cinsteşte memoria tuturor celor care veghează zi şi noapte pentru ordinea şi liniştea comunităţii, în curtea bisericii fiind ridicat unicul monument din ţară dedicat poliţiştilor români.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara

sursa foto : IPJ Hunedoara

Cele mai citite

Related Articles