Noi umblăm şi colindăm, album nou al Corului de Copii Radio

CCR - Noi umblam si colindam coperta

Între paradoxurile copilăriei în perioada comunistă a fost şi acela că, an de an, copiii vesteau în case sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi aduceau, cu vocile lor cristaline, urări de bine care bucurau orice gospodar.

Obiceiul colindatului nu s-a oprit niciodată chiar dacă, la şcoală, copiii învăţau şi cântau cântece pioniereşti, acestea din urmă fiind „purificate ideologic” prin filtrul magic al sufletului de copil.

A fost o coexistenţă aparent imposibilă, dar care a existat în realitate, ce va fi reconstituită prin lansarea albumului Noi umblăm şi colindăm, duminică, 7 decembrie, ora 20:15, în Foaierul central al Sălii Radio, la finalul concertului Salut voios de pionier susţinut de Corul de Copii Radio. La eveniment vor participa dirijorul Voicu Popescu şi Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrul Cultural Media al Radio România.

Albumul cuprinde cele mai frumoase cântece de iarnă înregistrate de Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu, în perioada 1996-2011.

CD-ul surprinde spiritul sărbătorilor de iarnă, fie că este vorba de tradiţia românească, fie de cea a altor popoare, iar vocile Corului de Copii Radio ne apropie, cu inocenţa şi rafinamentul lor muzical, de universul copilăriei din toate timpurile.

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Voicu Popescu a venit la Corul de Copii Radio din anul 1988, mai întâi ca dirijor secund, iar apoi, din 2004, ca dirijor principal. La conducerea Corului a realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio, a participat la stagiunile de concerte cu programe vocal-simfonice şi a cappella. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

CCR - Noi umblam si colindam afis

De același autor

Related Articles