“Patrimoniul cultural al Banatului – moştenire culturală a Europei”

universitatea eftimie murgu
În cadrul proiectului “Patrimoniul cultural bănăţean-un patrimoniu European” finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, miercuri, în 3 decembrie, de la ora 13,00 în Aula Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa va avea loc o expoziţie de fotografii şi grafică intitulată “Patrimoniul cultural al Banatului – moştenire culturală a Europei”. Expoziţia prezintă o parte a monumentelor de arhitectură industrială ale Banatului din secolele XVIII – XIX de la Anina, Oraviţa, Reşiţa, Dognecea, Sasca, Baziaş, precum şi pe cele din Banatul Sârbesc, de la Pancevo şi Vârşeţ. Manifestarea promovează obiectivele cuprinse în patrimoniul industrial al Banatului, cunoaşterea monumentelor culturale şi înscrierea acestora în programele şi ciruitele turistice zonale. Parteneri în acest proiect transfrontalier sunt Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa, în calitate de aplicant lider, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Institutul pentru Protecţia Monumentelor Culturale din Pancevo.

(Alexandra Gorghiu)

Cele mai citite

Related Articles