1.7 C
Reșița
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSlide

Slide

Canicula restricţionează circulaţia pe drumurile judeţene

Consiliul Judeţean Arad a decis restricţionării circulaţiei pe drumurile judeţene, între orele 10-20, pentru vehiculele de peste 7,5 tone, având în vedere vremea caniculară. Hotărârea a fost luată conform legii pentru protecţia carosabilului care poate suferi deformaţii majore din pricina temperaturilor crescute. După cum ne-a declarat Cristian Drăgan, administratorul...

[FOTO] O masă caldă şi nu numai…!

Prin cele 3 centre situate pe raza municipiului, primăria Reşiţa asigură o masă caldă zilnic, pentru aproximativ 140 de persoane, vârstnici şi copii, cu probleme sociale. Pe lângă o masă caldă, personalul  asigură activităţi de socializare, de educare şi sportive, atât la Centrul de Servicii Sociale pentru Persoanele Vârstnice,...

Peste 2000 de mineri în şomaj tehnic

Minerii de la carierele Roşiuţa, Lupoaia, Poiana şi Gârla din bazinul Motru şi-au întrerupt de astăzi, 6 iulie, activitatea. Aproape 2.200 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia de la cele patru unităţi miniere vor sta în şomaj tehnic timp de 5 zile, până în data de 10 iulie, inclusiv,...

Reşiţa are grădiniţă estivală!

Grădiniţa PN 14 din municipiul Reşiţa s-a transformat începând de astăzi într-o grădiniţă estivală. Timp de 2 luni, 30 de copii care provin din familii cu probleme sociale au posibilitatea de a beneficia de cursuri pentru preşcolari. Cele 5 cadre didactice implicate în acest proiect vor interacţiona cu copii...

Canicula bagă bolnavii cronici în spital!

Canicula a început să facă victime în municipiul Reşiţa. Până la această oră la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean au ajuns 15 persoane care fie au leşinat pe stradă, fie li s-a făcut rău din cauza bolilor cardiace şi pulmonare, având simptome de sufocare şi insuficienţă respiratorie....

Cererile unice de plată se depun până pe 10 iulie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este data de 10 iulie, inclusiv. După această dată, cererea unică de plată nu mai este admisă la calcul. APIA reamintesşte că în condițiile prevederilor art....

Grexit sau demnitatea unei naţii?

Grecia a spus ieri un NU hotărât; un NU hotărât condiţiilor impuse de troica finanţistă, formată din FMI şi Uniunea Europeană. Un NU hotărât vieţii şi traiului de zi cu zi, sub papucul creditorilor. Grecia are datorii de nu le mai ştie numărul şi cu toate acestea s-a opus...

“Masa pe roţi”, un ajutor pentru vârstnicii cărăşeni

Peste 40 persoane vârstnice din municipiul Caransebeş, aflate în imposibilitatea de a-şi asigura hrana zilnică necesară, beneficiază de peste 9 ani de serviciile oferite prin programul "Masa pe roţi" iniţiat de Episcopia Caransebeşului, spune părintele Gabriel Gozman – consilier social-misionar în cadrul Sectorului Social-Filantropic, Misionar şi Activităţi cu Tineretul...

Primăria Anina are grijă de semeni

De doi ani 65 de persoane cu venituri mici şi 45 de copii proveniţi din familii cu o situaţie materială precară sau cu dizabilităţi beneficiază la cantina socială din Anina de o masă gratuită oferită de primăria oraşului, spune primarul Gheorghe Românu. Fiecare beneficiar are întocmită o anchetă socială,...

Handbaliştii de la HC Adrian Petrea se reunesc în vederea pregătirii noului sezon din Liga Naţională

Echipa masculină de handbal HC Adrian Petrea va aborda sezonul 2015-2016 al Ligii Naţionale cu un lot format din 23 de jucători. Antrenor principal va fi Adrian Petrea, care nu-şi va mai conduce echipa din teren deoarece regulamentul Ligii Naţionale nu permite statutul de antrenor-jucător. Secund va fi Eremia...

Tinerii fotbalişti din Caraş-Severin au fost urmăriţi la lucru, la turneul de la München

Selecţionata de fotbal a jucătorilor sub 19 ani a judeţului Caraş-Severin a participat la un turneu internaţional, în Germania la München, în perioada 3-5 iulie. Tinerii jucători cărăşeni au câştigat două partide şi au pierdut una. Selecţionata noastră a spulberat cu 12-0, reprezentativa similară a grupării Spandau Berlin, şi a...

“Cronometrul Performanţelor” cu Adrian Petrea

Daniel Babun "va măsura" astăzi performanţa în handbalul cărăşean, care în urmă cu câţiva ani era de neegalat. Despre trecutul, prezentul şi viitorul echipei HC Adrian Petrea, astăzi de la ora 18.00. Invitatul emisiunii "Cronometrul Performanţelor" este chiar antrenorul echipei, Adrian Petrea. Online pe site-ul radioresita.ro, dar şi pe postul...

Festivalul Dinozaurilor la Haţeg

Un nou eveniment menit să promoveze atracțiile din județul Hunedoara va fi organizat în Țara Hațegului. În perioada 24 – 26 iulie pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor, va avea loc prima ediție a „Festivalului Dinozaurilor”. Pe lângă ateliere de creaţie destinate copiilor şi alte evenimente menite să promoveze dinozaurii pitici...

Drumul lui Băsescu în atenţia autorităţilor

Legătura rutieră între Valea Jiului şi Băile Herculane este o prioritate, spune primarul oraşului Uricani pentru ca acest tronson să primească finanţare pentru continuarea lucrărilor. Edilul, Dănuţ Buhăescu, i-a cerut ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica, la întâlnirea de vineri de la Aninoasa să îl sprijine să obţină fonduri pentru...

Biciclist accidentat după ce s-a urcat beat în șa

Un accident mai puțin obșinuit s-a petrecut în orașul Călan. Un bărbat de 57 de ani, care circula pe o bicicletă, pe una din străzile, din localitate, pe un sector de drum în pantă, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. „În urma testării biciclistului cu aparatul alcooltest,...

INFOTRAFIC: Ce trebuie să ştiţi dacă plecaţi la drum

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită sau îngreunată din cauza unor evenimente rutiere. În judeţul Braşov, începând de astăzi, 6 iulie 2015, şi până pe 15 septembrie 2015, de luni (ora 8:00) până vineri (ora 14:00),...

Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a dat demisia

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat demisia, la o zi după victoria categorică a taberei 'Nu' la referendumul privind propunerile de acord ale creditorilor internaționali, transmit AFP și Reuters. 'La scurt timp după anunțarea rezultatelor referendumului, am fost informat despre o anumită preferință a anumitor membri ai Eurogrupului...

Amenzi usturătoare pentru angajatorii care nu ţin cont de căldură

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin informează că în perioadele cu temperaturi ce depăşesc +37°C, angajatorii sunt obligaţi să asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru...

Explozie la o fabrică de armament din Muntenegru

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, într-o explozie produsă duminică la o uzină de armament din Muntenegru, care vinde echipament militar unor clienţi din Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada şi din regiunea Balcanilor. Potrivit unui comunicat al poliţiei, o explozie s-a produs duminică la uzina...

Primăria Reşiţa aşteaptă un răspuns de la Cătălin Rufă, în ceea ce priveşte situaţia clubului de fotbal Metalul Reşiţa

Primăria Reşiţa a transmis o adresă acţionarului clubului de fotbal Metalul Reşiţa, Cătălin Rufă, privind situaţia grupării. Propunerile se referă la discuţiile purtate la Reşiţa, în luna iunie, între administraţia locală şi reprezentanţii acţionarului. Sunt enunţate două variante: posibilitatea achiziţionării de către principalul acţionar a unei părţi din pachetul...