[AUDIO] UCM Reşiţa va fi salvată. Uzina va fi preluată de Hidroelectrica, a declarat ministrul Constantin Niţă

nita la resita

În cel mult două săptămâni, Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă care va permite modificarea Legii insolvenţei şi statul român va putea transforma în acţiuni creanţele unor intreprinderi de interes naţional şi să preia pachetele majoritare ale acestora. În această situaţie se află şi UCM Reşiţa care va fi preluată de Hidroserv şi va asigura reparaţiile la hidroagregatele hidrocentralelor din ţară. Vestea bună a fost anunţată astăzi de Ministrul Energiei Constantin Niţă, prezent la Reşiţa. Până la sfârşitul acestui an, compania reşiţeană va fi etatizată, statul român urmând să deţină 76% din acţiunile companiei. “Motivele care ne-au determinat să preluăm datoriile societăţii sunt de ordin economic, a declarat ministrul energiei. Peste 90% din componentele hidroelectrice aflate în exploatare la hidrocentralele din România sunt executate la Reşiţa. De asemenea, apartenenţa societăţii la Hidroelectrica ar permite acordarea de lucrări de reparaţii capitale fără a fi nevoie de licitaţie, a mai precizat ministrul Niţă.

Despre motivele care au condus la preluarea de către stat a companiei, ministrul energiei a mai precizat:

Până cel târziu la sfârşitul acestui an, UCM Reşiţa va face parte din Hidroelectrica şi începând cu 2014 se va putea vorbi de noi locuri de muncă la uzina reşiţeană, a mai declarat Constantin Niţă.

De același autor

Related Articles