Târgul Internaţional Gaudeamus 2014 la START!

GAUDEAMUS 2014 - RADIO ROMANIA RESITA

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014 va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 21, este iniţiat şi organizat de Centrul Cultural Media al Radio România. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 19 noiembrie, la ora 12:00.
Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în postura de lider în industria evenimentelor de acest gen din ţara noastră.
Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui, totodată, şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Marele Premiu al tombolei va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia.
Ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice (dacă este cazul) fiecărei categorii.
Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 şi 20:00.

Repere statistice GAUDEAMUS 2014
– aproximativ 320 de expozanţi (un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie), acoperind integral cei 14.000 mp ai Pavilionului Central Romexpo;
– un maraton de evenimente editoriale şi profesionale – peste 750, număr record în istoria târgului – care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, standul Automobile Dacia şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola – nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă – nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70).
Invitatul de onoare al ediţie 2014 este Federaţia Rusă
Programul invitatului de onoare cuprinde peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti. 17 oaspeţi din Rusia – scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni, nume bine cunoscute în peisajul cultural contemporan rusesc vor susţine lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri şi momente artistice.
Partener privilegiat al ediţiei este, şi în acest an, GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.
Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014 este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, Delegat Valonia – Bruxelles.
Secţiuni tradiţionale specializate
* Carte şi multimedia educaţională – modulul de bază al fiecărei ediţii, o adevărată oglindă a pieţei naţionale pe acest segment, care reuneşte oferta la zi de carte tipărită şi electronică, muzică, film, cursuri interactive, de la cele mai importante edituri din ţară şi de peste hotare;
* Bursa Educaţia – rezervată instituţiilor de învăţământ şi ajunsă la a 17-a ediţie;
* Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă, ediţia a 11-a, secţiune dedicată celor mai tineri vizitatori;
* Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret 2014, organizat la târg de Ministerul Tineretului şi Sportului;
* Expoziţia Pagini din istoria radioului, organizată pentru a doua oară în colaborare cu Asociaţia Radioclubul României.
Expoziţii în premieră la Târgul Internaţional GAUDEAMUS
Iudaica – Salon de Carte Evreiască Editată în România (ediţia I), organizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Editura Hasefer şi Societatea Română de Radiodifuziune.
Moştenirea noastră brâncovenească, organizată în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus de către Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte.
Ziarul târgului va fi realizat în premieră de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2014 vor fi decernate duminică, 23 noiembrie, ora 16:00
– Trofeele Gaudeamus (decernate pentru trei dintre expozanţi) şi Cea mai râvnită carte a târgului, prin votul publicului, bazat pe studiul de trafic efectuat în rândul vizitatorilor;
– Trofeul Presei Mircea Sântimbreanu, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şi online – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului. Trofeele se vor acorda tot pe baza votului publicului;
– Trofeul Presei pentru secţiunea agenţii de presă se va acorda pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune;
– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale;
– Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, acordate pentru doi traducători de carte, în şi din limba română;
– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg;
– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte;
– Premiile Tombolei Gaudeamus.

Proiecte Gaudeamus – Radio România
Concursul Naţional de Lectură Mircea Nedelciu – iniţiat de Radio România, sub numele scriitorului care a fost unul dintre fondatorii Târgului Gaudeamus, concursul se află la a XII-a ediţie şi urmăreşte să retrezească interesul pentru lectură al elevilor de liceu. Finala naţională 2014 va avea loc în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus vineri, 21 noiembrie, ora 11:00, la Bursa de Contacte (nivel 3.20). Participanţii sunt câştigătorii etapelor zonale organizate de-a lungul anului în întreaga ţară de studiourile regionale Radio România;
Cărţile se întorc acasă – campanie de donaţie de carte derulată pe parcursul Târgurilor Gaudeamus, în beneficiul bibliotecilor publice din România. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 100.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi vizitatorilor Gaudeamus în peste 260 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Campania va continua şi pe parcursul Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură; donaţiile de carte se primesc în intervalul 19 – 24 noiembrie la Romexpo;
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2014, 26 de elevi din Bucureşti, medaliaţi la concursuri internaţionale pe diverse discipline, beneficiari ai bursei Meritul olimpic internaţional, vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, ora 15:00, la standul Automobile Dacia. Premiile vor fi oferite de Radio România şi Automobile Dacia.
Tombola Gaudeamus – derulată pe parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, Tombola Gaudeamus oferă vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga patru premii: Marele Premiu – un autoturism Dacia Logan 10 ani, iar locurile1, 2 şi 3 câte un smartphone (oferite de Orange). Câştigătorii premiilor vor fi stabiliţi prin tragerea la sorţi programată duminică, 23 noiembrie, ora 14:00.
Parteneri Gaudeamus 2014
Proiect susţinut de Ministerul Culturii.
Sponsori: Automobile Dacia şi Orange.
Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, RATB, Tarom, Graffiti BBDO, Primăria Sectorului 1 Bucureşti.
Parteneri media: România TV, Spectacular, TV5 Monde, Accente, Agenţia de Carte, Arhitext, Bookblog, revista Cariere, Caţavencii, Forbes, ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Şapte Seri, Bernschutz & Co.
Informaţii suplimentare, programul integral al evenimentelor organizate în cadrul târgului şi catalogul participanţilor la această ediţie, la Secretariatul Gaudeamus sau pe www.gaudeamus.ro.
Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Anca Badea (tel. 0740.121.173, e-mail anca@gaudeamus.ro).

De același autor

Related Articles