Bucureşti fm îţi dă (în) cărţi la Gaudeamus

deschidere_gaudeamus20143

La 555 de ani, Bucureştiul, un oraş cu personalitate şi… personalităţi, se citeşte în Povestea trecătorilor, ediţia a patra. Capitala sub semnătură: o seamă de cuvinte despre Bucureşti de la o seamă de personalităţi care trăiesc, iubesc, scriu, joacă, lucrează şi creează spectacolul oraşului. Povestea trecătorilor este un proiect realizat de Bucureşti fm şi Bucureştii vechi şi noi, cu sprijinul Apa Nova şi va fi oferită vizitatorilor, la standul nostru, pe tot parcursul târgului.
Lansarea: vineri, 21 noiembrie, ora 17:00, la standul Dacia.
Nu citim pentru tine, dar îţi oferim suport pentru lectură. Înscrie-te la concurs pe site-ul bucurestifm.ro sau direct la standul nostru de la târg şi, pe 23 noiembrie, poţi câştiga una din cele două tablete de la Serioux. Astăzi cartea se poartă şi pe tabletă! Oriunde mergi, ia-ţi cărţile cu tine!
Bucureşti fm vorbeşte liber despre carte! Te aşteptăm şi pe tine să ne spui ce, de ce, cât, unde şi cum citeşti… vineri, de la ora 14:00, până la 15:00. Intră În comunitate direct de la Târgul Gaudeamus.
Avem şi o provocare – vino la standul nostru şi descoperă cele mai frumoase locuri din Bucureşti! Imaginile sunt parte din expoziţia Eu aleg România, proiect al Studiourilor Regionale Radio România.
Toate cele 100 de locuri de poveste pe care trebuie să le vezi vor fi prezentate începând cu 1 decembrie la Palatul Suţu, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, într-o expoziţie în aer liber. După ce am străbătut ţara la pas, am luat-o la ochi şi ţi-o prezentam aşa cum e: frumoasă, naturală, autentică. Merită toate călătoriile!
Săptămâna asta, stai cu nasu-n cărţi la Gaudeamus şi cu urechea pe Bucureşti fm!

De același autor

Related Articles