O nouă criză de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa!

jurnalisti-sange18

Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa se confruntă cu o nouă criză de sânge. Astăzi doar 6 persoane s-au prezentat la centru. Niciodată unitatea de transfuzii nu a avut atat de puţini donatori, spre surprinderea personalului care lucrează acolo. S-au făcut campanii peste campanii, iar managerul Rodica Neaga nu înţelege de ce a scăzut din nou numărul celor interesaţi să facă o faptă bună. Nici problema medicului de laborator nu a fost rezolvată. De luni bune postul aşteaptă să fie ocupat, dar până în prezent nu s-a arătat nicio persoană interesată.
Cei care vor să dea o mână de ajutor bolnavilor, sunt aşteptaţi să doneze. Este nevoie continuă de sânge, pentru că omenirea încă nu a inventat un substitut artificial al sângelui, care să funcţioneze la fel de bine. Motiv pentru care, în sistemul medical din ziua de azi, atunci când un pacient are nevoie de sânge, acesta trebuie luat de la un alt om. Dacă nu există oameni care să doneze, acel pacient va muri sau va rămâne bolnav. Sângele este folosit pentru: operaţii, transfuzii necesare în diferite boli, accidente sau diverse lovituri, neoplasme, naşteri, leucemii sau hemofilii .
Cei care au donat sânge au o serie de beneficii. Aceştia vor primi o adeverinţă pentru o zi liberă de la şcoală sau serviciu, adeverinţă pentru reducere pe transport şi bonuri de masă în valoare de 63 de lei.

(Daiana Roşca )

De același autor

Related Articles