Premiul Nobel pentru literatură acordat lui Patrick Modiano

premiul nobel literatura

Academia Regală de Științe din Suedia a a anunțat joi laureatul premiului Nobel pentru Literatură, acesta fiind scriitorul francez Patrick Modiano.

Potrivit anunțului făcut de Peter Englund, secretar permanent al Academiei Suedeze, scriitorul francez Patrick Modiano a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînțelese destine din perioada ocupației naziste.

Pe lista scurtă a marilor favoriți erau nume precum Haruki Murakami, Ngugi wa Thiong’o, Svetlana Alexievich, Philip Roth sau Patrick Modiano, conform unui material publicat de IB Times, care trecea în revistă cotele pe care favoriții le aveau la casa de pariuri londoneză Ladbrokes.

Anul trecut premiul pentru literatură a fost acordat scriitoarei Alice Munro din Canada.

În acest an printre nominalizați s-a numărat și scriitorul român Mircea Cărtărescu.

Vineri va fi acordat Premiul pentru Pace, iar luni, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Economie, singurul care nu a fost instituit de Alfred Nobel, ci de Banca Suediei.

Anul acesta, Premiul Nobel pentru Medicină a fost împărţit de John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser “pentru descoperirea celulelor care compun un sistem de poziţionare din creier”, Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat japonezilor Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura pentru “inventarea LED-urilor care emit lumină albastră”, iar cercetătorii Eric Betzig, Stefan Hell şi William Moerner au primit premiul Nobel pentru chimie pentru descoperirile în domeniul microscopiei de super-rezoluţie. Stefan Hell este cetăţean german, născut în 1962, în România, la Arad.

Sursa: RRA

Cele mai citite

Related Articles