Resita Locomotives la antrenament

Echipa de fotbal american Reşiţa Locomotives intenţionează să se înscrie în ediţia actuală de campionat naţional. Timp de doi ani jucătorii coordonaţi de Raul Siladi au evoluat pentru Timişoara 89, echipă care a încheiat ediţiile 2013 şi 2014 pe locul secund.

În acest sens, pe lângă actualii sportivi, gruparea de pe Bârzava vrea să-şi mărească efectivul de jucători şi organizează selecţii în fiecare zi de luni de la ora 19 pe stadionul de atletism din Lunca Bârzavei. Clubul reşiţean are echipamente complete pentru toţi sportivii care vor fi reţinuţi în lot.

„Îmi doresc să avem o echipă a Reșiței. De aceea, în perioada următoare vom demara o campanie de noi recrutări, pentru cei care vor să practice fotbalul american. Partea frumoasă a acestui sport este că orice tânăr, indiferent ce calități are, poate să-și găsească un loc în echipă”, a declarat Raul Siladi.

La prima preselecţie s-au prezentat 6 tineri care au şi participat la antrenamentele organizate pe stadionul de atletism din cartierul Lunca Bârzavei.

Sursa foto: Raul Siladi

Adina Niţă

1 COMENTARIU

Comments are closed.