Femeie găsită moartă pe marginea drumului

prostituata

O tânără, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită moartă, ieri, pe marginea drumului naţional 7, la ieşire din oraşul Lipova. Femeia fusese dată dispărută de marţi. Un cioban a alertat autorităţile după ce câinele său i-a adus în gură o bucată din mâna unei femei, poliţiştii găsind cadavrul la doi kilometri de localitate. Anchetatorii afirmă că în acest caz este vorba de o crimă, pentru că s-au găsit urmele unei tentative de incendiere a cadavrului. Potrivit primelor informaţii, aceasta era cunoscută că practica prostituţia pe Valea Mureşului, zonă în care trec zeci de TIR-uri, zilnic. Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.  (Alina Bradaci)

Foto: realitatea.net

Cele mai citite

Related Articles