[UPDATE] Ianăş Roşeţi rămâne în arest încă 30 de zile

timthumb.php

UPDATE ora 17:30

În urmă cu câteva minute instanța Tribunalului Timiș a luat o decizie în ceea ce privește prelungirea mandatului de arestare al lui Ianăș Roșeți. Judecătorii au decis menținerea arestului preventiv pentru încă 30 de zile. Avocatul directorului DADPP Caraș-Severin a contestat această măsură și urmează ca aceasta să fie judecată de Curtea de Apel Timișoara,  după cum am aflat de la consilierul de relații publice din cadrul Tribunalului Timișoara,  Lavinia Biriș

————————————–

UPDATE ora 11:00

Comunicatul DNA primit în urmă cu câteva momente face câteva precizări importante: “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore (începând de la data de 3 iulie 2014 ora 1,05 până la data de 4 iulie 2014, ora 1,05), a inculpatului ROŞEŢI IANĂŞ, director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caras – Severin (instituţie publica aflata în cadrul Consiliului Judeţean Caraș – Severin), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, inculpatul Roşeţi Ianăş, în calitate de director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Caras –Severin (instituţie publică aflată în cadrul Consiliului Judeţean Caras – Severin), a pretins de la un denunțător diferite sume de bani, reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate de societatea comercială administrată de către denunţător cu instituţia condusă de către Roşeţi Ianăş, acesta din urmă condiţionând atribuirea contractelor şi efectuarea plăţilor pentru fiecare din lucrările facturate de certitudinea remiterii sumelor pretinse. Lucrările au avut în vedere anii 2011 – 2012 şi 2012 – 2013, iar valoarea totală a sumelor deja remise este de aproximativ 8.000 de euro.

Concret, la data de 19 iunie 2014, inculpatul Roşeţi Ianăş a primit de la denunțător , suma de 2.000 de lei.

La data de 2 iulie 2014, inculpatul Roşeţi Ianăş a mai primit de la acelaşi denunţător şi suma de 9.000 de lei, reprezentând ultimă tranşă a sumei totale pretinse de inculpat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Cele două tranşe primite de inculpat la 19 iunie şi la 2 iulie 2014 reprezintă parte a sumei totale de 8.000 euro primită de Roşeţi Ianăş.

Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de3 iulie 2014, la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații Caraş – Severin și al Direcției Generale Anticorupție Caraş – Severin din cadrul M.A.I.”

————————

După miezul nopţii în jurul orei  01 :40, Ianăş Roşeţi a ieşit din sediul DNA Timişoara încătuşat. Conform anchetatorilor,  pe numele acestuia a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru luare de mită. Angajatul Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost dus în arestul Poliţiei Timiş, urmând ca astăzi  să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă. Vom reveni cu amănunte.

Directorul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al judeţului Caraş-Severin, Ianăş Roşeţi a fost ridicat ieri de procurorii DNA de la locuinţa sa din Teregova.

Sursă fotografie: news alert

[Daiana Roşca]

De același autor

Related Articles