[EDITORIAL] Să fie egalitate … zic

egalitate
Egalitatea între sexe a fost o problemă existențială încă din cele mai vechi timpuri, iar lupta pentru emancipare a femeii constantă și neobosită. Iar rezultatele s-au văzut în timp și chiar dacă greu, normalitatea și-a făcut loc în societate. În societățile normale, pentru că mai sunt locuri unde femeile sunt tratate ca simple obiecte sau prelungiri ale bărbatului. În alte locuri femeia este egală cu bărbatul, iar mințile luminate vor să le facă pe acestea și mai egale. Un fel de egalitate cu minus în dreptul doamnelor, iar mirificul ținut unde se întâmplă acest lucru e același spațiu carapato-danubiano-pontic de care tot vorbim. Guvernanții noștri, minți odihnite, mai ales în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, știu sună paradoxal asocierea deputați = muncă, au decis că nu ar fi rău ca femeile să se pensioaneze la aceeași vârstă cu bărbații. Dacă tot au vrut drepturi egale, păi atunci să fie așa, au spus nobilii de astăzi, însă nobili doar la figurat. Astfel că tanti Veta se va pensiona la 65 de ani, la fel ca nea’ Pandele, fără să mai conteze ce chinuie femeia până să ajungă la 65 de ani. Dacă și Ministrul Muncii, madam Câmpeanu, a întrebat ironic: ”Păi nu am vrut noi drepturi egale cu bărbații?” Cam da, doar că pe bărbat nu prea îl interesează partea cu nașterea, decât cele 15 minute necesare conceperii, cresterea copiilor intră în atribuții la și altele, iar gospodăria proprie îi este tot atât de dragă pe cât a fost CAP-ul țăranilor. Adică, unde-i musai cu plăcere! Vrem nu vrem, o femeie care are un serviciu la o societate comercială, mai are unul acasă, dar pentru care, din păcate, nu primește nici vechime și nici salariu. Potrivit noului proiect de lege, până în 2035, vârsta de pensionare a femeilor născute după 1970 va urca până la 65 de ani. Astfel, din 2035 vârstele de pensionare atât la bărbați, cât și la femei se vor egaliza, la 65 de ani. Cu doi ani mai mult pentru femei decât acum, când se retrag de la bancul de lucru la 63 de ani. Așadar o monstră de egalitate servită de guvernanți, ce par să se ghideze perfect după vorbele lui Balzac: ” unii bărbați se poartă cu femeile ca un urangutan cu o vioară!”.

Ion Moldovan

Cele mai citite

Related Articles