Amintiri de la 8.000 de metri

horia_colibasanu_2

Decizia de a renunţa la cucerirea vârfului Everest, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi, a fost cea mai bună pentru echipaj,  susţine alpinistul timişorean Horia Colibăşanu. El a explicat astăzi că vântul puternic şi condiţiile meteo nefavorabile l-au întors din drum, de la tabăra de bază avansată. Colibăşanu a subliniat că şi coborârea a fost riscantă din cauza zăpezii foarte mari şi a avalanşelor, ce se produceau la fiecare zece minute. Expediţia din Himalaya a însemnat totuşi pentru Horia Colibăşanu şi pentru colegul său, slovacul Peter Hamor, cucerirea vârfului Shisha Pangma de 8027 de metri.

Alpinistul timişorean a cucerit până acum şapte optmiari, dintre care cinci au fost în premieră pentru România.

Sursa foto: horiacolibasanu.com

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles