Credincioşii prăznuiesc astăzi Înălţarea Domnului. Românii de pretutindeni cinstesc cultul eroilor

138

La 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, în toate bisericile creştine, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului.

Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este “Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”.

Se spune că, după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredințându-le de puterea sa și dându-le ultimele învățături. El a mâncat alături de ucenici, așa cum făcuse odinioară. După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere și înțelepciune divină pentru a merge în lume și pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunță a doua venire a lui Iisus, întocmai ca și la Înălțare, având la dreapta și la stânga doi îngeri mari și luminoși.

În această sfântă zi, în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru ca Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.

Potrivit credinţei, cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.

De Înălţarea Domnului se fac pomeni și se împart pentru morți, în special brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu. Casele și mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean.

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântană.

O vorba din bătrâni spune ca pentru a avea recoltă bogatp, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.

Înălţarea este amintită în “Simbolul Apostolic” şi în “Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi.

Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a înălţat!” şi “Adevarat s-a înălţat!”.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti, căreia i s-a spus şi “Paştele Cailor”.

În peste 20 de lăcaşe de cult ortodoxe din Caraş-Severin printre care: Armeniş, Berlişte, Borlova, Brebu, Berzovia, Bozovici, Ciortea, Cuptoare, Eftimie Murgu, Ciclova Română, Iam, Potoc, Rusova Nouă, Vama Marga, Vermeş, Sălbăgelu Nou, Sat Bătrân, Sub Margine, Şuşca şi schitul Reşiţa îşi serbează astăzi hramul.

Despre simbolistica zilei, de Înălţare a Domnului şi cultul eroilor la români, părintele Petru Berbentia – parohul Bisericii ortodoxe române “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Lunca Bârzavei al municipiului Reşiţa:

 

 Sursa: alba24.ro; elldor.info

(Hardy Cvoica)