maternitatea giuleşti

Incendiul din 2010 de la Maternitatea Giuleşti în care au murit şase nou-născuţi a fost cauzat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a spitalului – potrivit motivării date de Judecătoria Sectorului 6 la decizia de condamnare la închisoare a mai multor angajaţi.
Instalaţia electrică nu a fost verificată, iar personalul nu a fost instruit pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Astfel, nu a existat coordonare, ci doar încercări individuale cu cearşafuri şi găleţi cu apă. Extinctoarele şi hidrantul nu au fost folosite decât la îndemnul persoanelor aflate în vizită la pacienţi. În pluş alimentarea cu electricitate şi oxigen nu a fost oprită imediat. Asistenta care supraveghea salonul, şeful serviciului tehnic şi un electrician au primit între doi ani şi doi ani şi opt luni de închisoare. Fostul director Bogdan Marinescu a primit o amendă de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giuleşti una de 400.000 de lei.