accident

O femeie a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a zburat în câmp. Accidentul s-a produs la nici un kilometru de urcarea pe centura Timişoarei . Soţul femeii, cel care conducea autoturismul, povesteşte că a încercat să evite un autotren care a intrat pe contrasens.  Când mai aveau puţin până la intrarea în oraş, şoferul s-a trezit în faţă cu un autotren al cărui şofer intrase în depăşire fără să se asigure. Femeia aflată în dreapta a fost rănită, iar un echipaj al ambulanţei a transportat-o în stare stabilă la Spitalul Municipal din Timişoara. Medicii spun că aceasta a scăpat din accident numai cu o sperietură şi câteva zgârieturi, iar viaţa nu îi este pusă în pericol. Şoferul autotrenului nu a oprit imediat după accident ci şi-a continuat drumul. Un echipaj al Poliţiei Rutiere a fost trimis la faţa locului, însă pentru că cele două autoturisme nu s-au tamponat,  oamenii legii nu vor încerca să dea de urma conducătorului autotrenului.

Sursa şi foto: tion.ro