Metalurgiştii, dezamăgiţi în urma consultărilor de la Guvern

Marius Cornenco MetaromConsultările de astăzi dintre sindicate, patronate şi reprezentanţii guvernului pe tema taxelor din energie nu au adus la niciun rezultat. Întâlnirea a avut loc pe fundalul protestelor de stradă organizate în ultimele zile de metalurgişti, care au cerut inclusiv modificarea rapidă a legilor referitoare la regimul energiei regenerabile. Discuţiile de astăzi, la care a participat şi ministrul delegat pentru dialog social, Aurelia Cristea, au fost tehnice – a precizat pentru Radio România Actualităţi, liderul sindical Marius Cornenco. El a anunţat că autorităţile caută o soluţie, care ar urma să le fie prezentantă sindicatelor şi patronatelor la sfârşitul săptămânii.
Marius Cornenco: Va muri bruma de economie românească dacă nu se elimină certificatele verzi, după modelul Spania, Germania. Trebuie eliminate, domnule, scurt şi clar. Şi, de asemenea, să se oprească creşterea exponenţială a preţului la gazele din producţia internă. Vineri o să ne anunţe care e următoare întâlnire. Doamna ministru şi ceilalţi reprezentanţi ai guvernului, era şi consilierul primului-ministru, au anunţat că vor discuta zilele astea de urgenţă, cu prioritate şi până vineri vor avea un punct de vedere, ca, eventual, ulterior să ne reîntâlnim.

Vă reamintim că sute de membri ai federaţiilor sindicale Metarom, Solidaritatea – Metal şi Metalurgia Neferoasă au pichetat în 12 martie sediul Curţii Constituţionale. Metalurgiştii au solicitat modificarea rapidă a legilor referitoare la regimul energiei regenerabile şi la problema liberalizării preţului la gazele naturale şi a energiei.

Sursa: RADOR

Foto: www.green-report.ro

Cele mai citite

Related Articles