Propuneri oficiale privind călătoria cu avionul după 15 mai

Ministerului Transporturilor a pus în dezbatere publică setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență.

În ceea ce privește transportul aerian, ministerul prevede instalarea de corturi în parcarea din fața terminalului Plecări al aeroportului Henri Coandă – Otopeni, unde pasagerii pot aștepta deschiderea ghișeelor de check-in, dar și faptul că autobuzele care transportă pasagerii spre aeronave trebuie umplute doar la jumătate din capacitate. Documentul nu menționează însă nimic despre păstrarea distanței sociale în avion, adică obligativitatea de a lăsa liber scaunul din mijloc.

6 corturi vor fi amplasate în parcarea din fața Terminalului Plecări. În aceste corturi pasagerii, care trebuie să ajungă la aeroport cu 3 ore înainte de zbor, vor aștepta intrarea în terminal. Corturile vor fi dotate cu scaune, sistem de afișare a zborurilor, automate de vânzare de sucuri / snacksuri etc. „În corturi se vor grupa pasagerii pentru cursele care pot fi deservite simultan și care nu pot intra în terminal din cauza măsurilor de disțantare socială”, precizează Ministerul Transporturilor.

În plus, spun oficialii din minister, „pentru a preveni accesul în terminalele de pasageri a unor persoane care prezintă simptomatologie, se impune obligativitatea termoscanării, în măsura în care normele legale o permit”.

Setul de măsuri pus în dezbatere publică prevede și deschiderea ghișeelor de check-in cu 4 ore înainte de ora la care trebuie să decoleze aeronava, dar și faptul că autobuzele care duc sau aduc pasagerii la aeronave și de la avioane la terminalul de Sosiri nu trebuie să fie pline, ci umplute la cel mult 50% din capacitate. Conducerea aeroportului va trebui, de asemenea, să dispensoare cu dezinfectant și eventual să le dea posibilitatea călătorilor să achiziționeze măști de protecție, deoarece acestea vor deveni obligatorii după ridicarea restricțiilor impuse de autorități.

Alte măsuri:

▪ Se vor elimina toate banchetele din zona publică a Terminalului Plecari, astfel încât să nu se creeze premisele staționarii pasagerilor înainte de procesarea acestora la ghiseele de check-in.

▪ Personalul aeroportului va avea obligația de a purta mască în spațiile închise

▪ Se vor reconfigura banchetele din ariile porților de îmbarcare, prin scoaterea unui scaun din ansamblul de 3 scaune, (1, 2, 3…) pentru pastrarea distanței optime între pasageri.

▪ Pentru cursele internaționale cu îmbarcare pe platformă, se va asigura îmbarcarea în autobuze începând cu locurile din spate ale avionului, evitandu-se aglomerarea autobuzelor care transportă pasagerii la aeronavă (max. 50% din capacitate).

▪ Debarcarea pasagerilor din aeronavă se va efectua începând cu rândurile din față ale aeronavei, pentru a asigura fluiditatea activității. Se va evita aglomerarea autobuzelor care transporta pasagerii spre aerogară (max. 50% din capacitate).

▪ Montarea de panouri de material transparent în zonele în care există contact direct între pasageri și angajații aeroportului.

▪ Dotarea punctelor de control acces pasageri cu dezinfectanți destinați pasagerilor în vederea dezinfectării mâinilor înainte de intrarea spre filtrele de control de securitate.

▪ Înființarea unor spații adecvate de carantinare pentru clarificarea suspiciunilor legate de pasagerii care prezinta simptomatologie COVID-19.

În plua aeroportul va trebui să desfășoare zilnic ample proceduri de dezinfecție. De exemplu, grupurile sanitare vor trebui dezinfectate o dată la două ore, iar zonele publice de cel puțin 8 ori pe zi.

De măști nu vom scăpa nici în avion. Inclusiv piloții și însoțitorii de zbor vor fi obligați să le poarte. Ministerul Transporturilor a stabilit și alte reguli care trebuie respectate de compania aeriană TAROM, de exemplu, dotarea aeronavelor cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă. În plus în aeronave vor putea fi comercializate doar produse alimentare ambalate.

Cele mai citite

Related Articles