Italia ar putea da permise temporare de muncă pentru mii de “clandestini”

Autoritățile italiene intenționează să emită mii de permise de muncă pentru migranți clandestini, într-o încercare de a ajuta fermierii să gestioneze criza generată de pandemie care s-a soldat cu reducerea forței de muncă ieftină din străinătate, a anunțat o sursă din mediul politic citată de Reuters.

Măsura, una sensibilă din punct de vedere politic, semnalată anterior de presa italiană, a fost imediat atacată de liderul opoziției de dreapta Matteo Salvini, al cărui partid, Liga, și-a asigurat succesul datorită unei platforme puternic antimigrație.

Grupurile de lobby din sectorul agricol au avertizat că Italia va fi nevoită să arunce cantități imense de fructe și legume, deoarece nu mai este nimeni care să le culeagă, situație ce ar agrava efectele produse deja de decizia de închiderea a activităților economice, cu costuri ce s-ar ridica, pentru sectorul alimentar, la șapte miliarde de euro.

Influxul de muncitori sezonieri care ajută la muncile agricole în țară a fost oprit prin decizia de restricționare a călătoriilor în Italia începând cu izbucnirea epidemiei în luna februarie. Până în prezent, COVID-19 a făcut peste 29.000 de victime în Italia.

Ministrul de interne, Luciana Lamorgese, este pregătită să acorde permise temporare pentru un număr de 200.000 de muncitori migranți clandestini, șomeri sau care muncesc “la negru”, pentru a lucra în agricultură, a declarat sursa ministerială pentru Reuters. Măsura are scopul de a contribui inclusiv în lupta împotriva coronavirusului.

“Dacă cineva se îmbolnăvește trebuie să fie testat și este dificil să se facă acest lucru dacă nu-i știm nici măcar numele”, a mai precizat sursa citată. Aproximativ 560.000 dintre cei 6,2 milioane de migranți care trăiau în Italia în 2019 erau clandestini, potrivit celui mai recent raport anual întocmit de Fundația Ismu, un grup de lucru specializat pe problemele migranților.

Regularizarea va fi, probabil, inclusă într-un decret mai amplu menit a stimula economia, document pe care guvernul urmează a-l aproba la sfârșitul acestei săptămâni, a mai precizat sursa citată.

“Se lucrează la o amplă legalizare a migranților clandestini, o nebunie, vom încerca să-i oprim în orice fel”, a postat pe Twitter liderul formațiunii Liga și fost ministru de interne, Matteo Salvini. RRA

De același autor

Related Articles