[VIDEO] Furt de seif dintr-o casă de schimb valutar la Caransebeş

În această dimineață, polițiști de la I.P.J.Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Caransebeș, în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pe raza comunei Zăvoi, la adresa unor persoane bănuite de furtul unui seif metalic dintr-o casă de schimb valutar din Caransebeș.

În urma activităților, doi barbați de 31 și 32 de ani, unul domiciliat în județul Arad, iar celălalt din Zăvoi, vor fi fost conduși la audieri.

Asupra celor doi au fost găsite sume de bani în lei și euro, reprezentând o parte din banii din seif.

Cu ocaziei percheziției domiciliare, au fost găsite alte sume mari de bani, ascunse borcane de sticlă îngropate în pamânt, în grădina locuinței, bani despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost sustrași din seiful casei de schimb valutar.

De asemenea, polițiștii au ridicat probe și mijloace de probă de interes în cauză.

Cei doi bărbați sunt bănuiți că în noaptea de ieri, 28 spre 29 aprilie, au pătruns prin forțarea unei uși, în incinta unui centru comercial din Caransebeș, apoi în punctul de lucru al unei case de schimb valutar amplasată în aceeași locație, de unde au sustras un seif metalic conținând o sumă de bani.

Cercetările continuă și la această oră, împreună cu procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale a persoanelor bănuite, tragerii la răspundere penală a acestora și recuperării întregului prejudiciu cauzat.

Acțiunile au fost efectuate cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin.

La activități au participat polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, Poliția Orașului Oțelu Roșu, specialiști criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul I.P.J.Caraș-Severin.

Cele mai citite

Related Articles