Şi Victoria Nuland încearcă să pună capăt crizei politice de la Kiev

MACEDONIA US NATO

Adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, este aşteptat astăzi în Ucraina pentru discuţii cu liderii puterii, dar şi ai opoziţiei, relatează France Presse. Vizita are loc la o zi după ce şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a cerut ambelor părţi să facă mai mult pentru a pune capăt crizei politice de la Kiev, care durează de mai bine de două luni.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, nu va nominaliza un candidat pentru funcţia de prim-ministru până săptămâna viitoare, a anunţat şeful grupului parlamentar al Partidului de guvernământ. El a mai spus că preşedintele Ianukovici va pleca, mâine, la Soci, unde se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin. Înaintea acestei vizite nu va fi făcută  nici o acţiune în vederea modificării Constituţiei ucrainene – aşa cum cere opoziţia – a declarat un alt parlamentar al partidului de guvernământ.

De același autor

Related Articles