23 de dosare penale în Caraș-Severin pentru cei care au nesocotit starea de urgență

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin procurorii soluționează 23 de dosare penale care au ca obiect infractiuni legate de pandemia de coronavirus, de la începutul declanșării stării de urgență și până în prezent.

Sunt 5 dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, 13 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, 1 dosar la Oravita si 4 la Moldova Nouă, dosare penale care au la bază infracțiuni legate de pandemia de coronavirus și încălcarea măsurilor dispuse în starea de urgență decretată. Întocmim săptămânal o situație a dosarelor penale legate de aceste infracțiuni, pe care le raportăm în fiecare zi de miercuri la cabinetul procurorului general al României. În continuare, vom posta pe site-ul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin comunicatele cu acțiunile întreprinse în acest sens“, ne-a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Laura Gabriela Iancu.

Prim procurorul Laura Iancu, ne-a mai transmis că magistratii țin cont și aplică toate măsurile de prevenție în vederea limitării infectării cu virusul Covid 19: „Căile de comunicare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin rămân prin e-mail și fax iar în acest moment soluționăm dosare în cauze urgente și în care nu se impun audieri. 

Pe site-ul instituției pe care o conduc este afișată modalitatea prelungirii dovezii de circulație pentru conducătorii auto. Avem sprijinul tuturor instituțiilor care ne-au asigurat material pentru dezinfecție în fiecare săptămână, am achiziționat măști și mănuși pe care le utilizăm. Avem un birou unde se fac audieri și unde am primit un panou care ne protejează pentru a ne proteja de potențialul virus Covid 19“.

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin, Laura Iancu, a făcut și un apel la gândire pozitivă și la optimismul cu care trebuie privite lucrurile chiar și în această perioadă dificilă, dar, în aceeași măsură, la respectarea de către cetățeni a regulilor impuse de autorități. „Pentru că respectând regulile, respectăm prevenția!“, a concluzionat conducătorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. 

Cele mai citite

Related Articles