GCS: Încă 10 cazuri de infectare cu noul coronavirus

Un număr de 168 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate până în prezent în România, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetăţeni care au contactat virusul, 9 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi”, arată GCS.

De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi: 4 – în Bucureşti, 2 – în Ilfov şi câte unul în Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş.

Potrivit GCS, toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ai unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină.

Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 şi 63 de ani.

Totodată, pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unităţi sanitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Constanţa.

GCS aminteşte că, până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal.

Sursa citată reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor – +4021.320.20.20.

De același autor

Related Articles