Staţia de epurare de la Lugoj nu mai are autorizaţie de la mediu

Staţia de epurare a apelor menajere şi uzate ale Lugojului nu mai are autorizaţie de funcţionare, după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş a respins emiterea autorizaţiei din cauza nerealizării programului de conformare impus încă din 2008 pentru modernizare.

După seria lungă de amânări date pentru remedierea parametrilor de epurare şi punerea în funcţiune a Staţiei de Eurare, autorităţile responsabile s-au acoperit cu hârtii şi nu au mai dat autorizaţie de funcţionare.

Decizia însă nu rezolvă cu nimic problema staţiei, pentru că aceasta va polua în continuare şi nu va putea fi închisă indiferent de câte documente de neconformitate se vor emite. Nici măcar varianta cu preluarea de către un alt operator a obiectivului nu va garanta că lucrurile se vor remedia, cel puţin în viitorul apropiat.

Verdictul este clar, staţia de la Jabăr, care aparţine Primăriei Lugoj, are nevoie de alte sume importante pentru a putea funcţiona în parametri, iar în cazul în care s-ar încerca construirea unei staţii noi este nevoie de milioane de euro. Meridian 22 recunoaşte că staţia nu este funcţională.

“Indiferent în administrarea cui va fi staţia de epurare de la Jabăr, acest obiectiv trebuie întâi pus în funcţiune. Sunt necesare anumite sume pentru aducerea în parametri a celor trei trepte, mecanică, biologică şi chimică”, a transmis Meridian 22.

La începutul acestei luni, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş a respins emiterea autorizaţiei pentru staţia de la Jabăr, motivul principal în baza căruia s-a luat această decizie este nerealizarea programului de conformare impus încă din 2008 pentru modernizarea staţiei de epurare.

Cele mai citite

Related Articles