Soarta Guvernului Orban 2 va fi decisă luni în Parlament

Cabinetul propus de premierul desemnat Ludovic Orban urmează să fie supus votului plenului Parlamentului, luni, pe 24 februarie. După cele trei zile de audieri în comisile de specialitate, doar 4 din cei 16 miniştri propuşi au primit aviz pozitiv, dar votul comisiilor este consultativ.

PSD a anunţat însă că nu va participa la şedinţa de învestitură. Social-democraţii vor să aştepte decizia Curţii Constituţionale, care se va pronunţa tot luni asupra sesizării privind un posibil conflict juridic preşedinte şi parlament privind desemnarea lui Ludovic Orban din nou în funcţia de premier.

Între timp, liberalii reafirmă că nu renunţă la alegerile anticipate, obiectiv pe care îl consideră fundamental pentru ţară. Premierul Ludovic Orban a declarat că, în cazul în care nu va exista cvorum la şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care urmează să fie învestit Guvernul, responsabilitatea aparţine PSD, care ”boicotează o procedură constituţională”.

Ludovic Orban: ”Luni, dacă nu se adună cvorum, este vina PSD, pentru că PSD deţine 42% din Parlament şi înseamnă că boicotează o procedură constituţională. Ca atare, responsabilitatea, în cazul în care nu va exista cvorum, este exclusiv a PSD.

Cele mai citite

Related Articles