[AUDIO] Memorialul revoluției de la Caransebeș cu Zaharia Drăghiță și Mihail Rădulescu

Începutul  revoltei timşorenilor împotriva dictaturii comuniste va avea ecou şi în rândul locuitorilor din Caransebeş. Lipsa produselor de primă necesitate din magazine, frigul, cenuşiul cotidian şi întunericul din locuinţe provoacă mari nemulţumiri şi în rândul caransebeşenilor. Ca şi ceilalţi români, şi ei şi-au pus speranţe într-o posibilă schimbare la Congresul al XIV-lea al P.C.R. Încă din zilele premergătoare Congresului, văzând propaganda deşănţată pentru realegerea conducătorului iubit, promovată prin toate mijloacele, mulţi români îşi dau seama că nu se va schimba nimic şi că trebuie găsite forme de protest,  aşa cum s-a procedat în majoritatea ţărilor comuniste din Europa.

În termeni asemănători gândea şi un grup de tineri muncitori de la Întreprinderea de Construcţii Metalice (I.C.M.) din Caransebeş, ce locuiau într-un cămin de nefamilişti: Viorel Luniţa, Vasile Sanda, Emil Radu şi Octavian Szeri. Dorinţa de a protesta într-o anumită formă, care să atragă atenţia şi altor colegi, îi animă pe tinerii din acest grup şi nu numai. De aceea, fără să le mărturisească celorlalţi colegi, Vasile Sanda, în zilele congresului din noiembrie 1989, scrie mai multe bilete cu textul: „Lumină – Pâine – Libertate!” şi le introduce în pungile cu macaroane aflate pe rafturile magazinului alimentar din cartierul „Pipirig”. Atitudinea circumspectă a vânzătoarei îl determină să renunţe la această formă de protest şi să se gândească la altele mai eficiente.

În primele zile ale lunii decembrie, Viorel Luniţa îşi învinge frica şi, sub supravegherea lui Emil Radu, scrie cu vopsea brună mai multe lozinci cu caracter antidictatorial şi anticeauşist pe gardurile I.C.M Caransebeş. Peste câteva zile, toţi muncitorii de la această întreprindere au fost puşi să dea un test de protecţia muncii în prezenţa ofiţerului de Securitate ce răspundea de întreprindere. Vasile Sanda sesizează că testul se dorea a fi o probă grafologică şi, la ieşirea din sală, le şopteşte celor implicaţi să-şi schimbe scrisul, dar este auzit şi de către un maistru din întreprindere.

Între timp, apar inscripţii anticeauşiste şi pe gardul de beton al Antreprizei de Construcţii Hidraulice (A.C.H.), scrise în noaptea de 16/17 decembrie de către Aurel Păsat şi Pompiliu Mateescu. La primele ore ale dimineţii ele vor fi şterse prin vopsirea acestui gard. În noaptea de 18 decembrie, apar primii fluturaşi cu înscrisuri potrivnice regimului dictatorial şi de solidaritate cu Timişoara: „Români, uniţi-vă!”, „Jos dictatura!”, „Jos Ceauşescu!” şi „Vrem libertate!”[3]. Fluturaşii au fost confecţionaţi cu ajutorul unei matriţe de cauciuc de către cei doi muncitori de la A.C.H. Caransebeş – Aurel Păsat şi Pompiliu Mateescu – şi împrăştiaţi în gara Caransebeş, în unele vagoane ale trenurilor ce treceau spre Reşiţa, Lugoj, Timişoara, precum şi pe unele străzi ale oraşului.

În noaptea zilei de 16 decembrie, cei patru tineri vor fi luaţi pe rând de către un echipaj format din miliţieni şi securişti şi duşi în sediul Miliţiei din Caransebeş. Bătut şi pus în faţa unor probe, Luniţa va recunoaşte totul şi, după el, şi ceilalţi tineri din grup.

În dimineaţa zilei de 17 decembrie, fiecare tânăr a fost urcat în câte o maşină a miliţiei şi dus la Inspectoratul Judeţean de Miliţie Caraş Severin din Reşiţa şi supus la interminabile anchete. Bătuţi şi ameninţaţi cu ani grei de închisoare, li se cerea să recunoască faptul că au legături cu agenturi străine pentru a organiza acţiuni de masă împotriva regimului comunist. A doua zi, au fost legaţi cu cătuşe doi câte doi şi aduşi la Judecătoria din Caransebeş, unde în mai puţin de o oră au fost judecaţi şi condamnaţi, conform Decretului 153/1970, la 4 luni de închisoare contravenţională, pentru că „au aderat şi sprijinit un grup de persoane care prin comportamentul lor exprimă o concepţie de viaţă anarhică, incitând la încălcarea normelor de ordine şi linişte publică”. La finalizarea cercetărilor, cei patru urmau să mai fie judecaţi şi pentru alte fapte. După pronunţarea sentinţei ei vor fi readuşi la Miliţia Judeţeană din Reşiţa, unde vor afla despre evenimentele de la Timişoara.

Pentru că toţi cei reţinuţi de Securitate lucrau la I.C.M. Caransebeş şi nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu ei, în zilele următoare starea de spirit a muncitorilor de la această întreprindere devenise tensionată.

Intenţia autorităţilor locale de a organiza şi la Caransebeş, la recomandarea conducerii centrale a P.C.R., un miting de înfierare a Timişoarei în 21 decembrie va fi cunoscută şi de muncitorii de la cea mai mare întreprindere din oraş. Pentru a zădărnici această acţiune, în seara zilei de 20 decembrie, în „Hala nr. 6” a I.C.M. Caransebeş, Zaharia Drăghiţă, împreună cu Szasz Kalman, Aurel Drăghici, Alexandru Manea, Dumitru Marcea, Crişan Colţan, Gheorghe Covaci, Dumitru Palincaş, Ion Harasim etc., îşi exprimă fără echivoc admiraţia şi sprijinul faţă de curajul timişorenilor şi se pronunţă împotriva intenţiei conducerii întreprinderii de a organiza un miting de condamnare a Timişoarei.

Atitudinea declarată a acestui grup nu rămâne fără efect în rândul celorlalţi muncitori şi nici nu poate fi ignorată de către conducerea întreprinderii, care se vede obligată să renunţe la organizarea mitingului proiectat, de teama unei reacţii potrivnice şi de solidaritate cu timişorenii.

Prima tentativă a lui Zaharia Drăghiţă de a convinge şi alţi muncitori de la „Hala 5”, „Rectificare”, „Danaturare” şi „Montaj” să constituie un grup compact eşuează prin intervenţia şefilor acestora. Şi, totuşi, starea de spirit a muncitorilor se radicalizează spre orele prânzului, când aceştia încetează lucrul şi hotărăsc să aştepte venirea schimbului II, pentru a fi mai mulţi şi a ieşi în oraş. Între timp se încearcă a se afla ce se întâmplă cu adevărat la Timişoara şi care este starea de spirit a muncitorilor de la celelalte întreprinderi din Caransebeş. Deoarece schimbul II întârzie să vină, în jurul orei 14,00, cei prezenţi în întreprindere decid să se încoloneze pe secţii, iau legătura şi cu cei de la A.C.H. Caransebeş şi ies în stradă într-un marş cu destinaţia Primăria oraşului. Era un marş de protest faţă de dictatura comunistă şi de solidaritate cu cei patru colegi arestaţi, dar şi cu Timişoara, pentru că între timp aflaseră că aceasta s-a declarat, în ziua precedentă, oraş liber de comunism.

Interviul complet cu Zaharia Drăghiță și Mihail Rădulescu, președinții de onoare ai Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989

Revoluția de la Caransebeș

sursa text – Dumitru Tomoni

foto revolutie – facebook

interviu – Carmen Senco