Algerieni, de-a v-aţi ascunselea într-un tren la Punctul de Frontieră Moraviţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stamora Moraviţa – judeţul Timiş au depistat trei cetăţeni din Algeria, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia, ascunşi într-un  tren de marfă.

În data de 07.12.2019, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa feroviar, judeţul Timiş, pe sensul de ieşire din ţară, în urma controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra unui tren cu destinaţia Serbia, care transporta autoturisme, au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, trei persoane de sex masculin.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbaţii sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost predate la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

De același autor

Related Articles