70 de ani de existenţă a NATO

8

Liderii ţărilor NATO se reunesc pentru două zile la Watford, lângă Londra, pentru aniversarea a 70 de ani de existenţă a alianţei.

Atmosfera este însă departe de a fi festivă din cauza mai multor dispute.

Preşedintele francez a creat recent vâltoare spunând că NATO este în moarte cerebrală, cu o Americă tot mai neangajată şi o Turcie care intervine militar fără să-şi consulte partenerii.

Conducerea NATO şi cancelarul german l-au contraziş între timp, cu argumentul că Alianţa este mai necesară ca oricând.

Potrivit trimisului Radio România, Alina Stănuţă şi preşedintele Iohannis va insista la Londra pe importanţa unităţii şi solidarităţii între aliaţi: „Şeful statului va expune evaluările naţionale cu privire la Evoluţiile de Securitate la nivel Regional şi Global.

Pentru România, mai aleş în contextul actual este esenţială reconfirmarea unităţii şi coeziunii alianţei şi o relaţie transatlantică puternică, urmând ca, în cazul discuţiilor şeful statului Klaus Iohannis să reafirme importanţa Mării Negre pentru securitatea din regiune.

Din delegaţia României, aici la Londra, mai fac parte printre alţii, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă şi şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.

Este de aşteptat ca în cadrul reuniunii să fie adoptată o declaraţie publică succintă cu caracter strategic, care va evidenţia principalele progrese şi preocupări la nivel înalt.

De asemenea, este posibil ca la reuniunea liderilor care are loc mâine să se discute şi perspectiva lansării unui proces de reflecţie asupra viitorului NATO, având în vedere şi recentele declaraţii ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care caracteriza NATO ca fiind citez „în moarte cerebrală”.

Astăzi, şeful Statului, Klaus Iohanniş va participa la recepţiile oferite aici, la Londra, de Regina Elisabeta a II-a şi de premierul Marii Britanii, Boris Johnson.”

sursa RRA

Foto: flickr.com/nato

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.