Grupul de analiză pentru debirocratizarea activităţii didactice în învăţământul preuniversitar (Comisa de „tăiat hârtii”) a lansat platforma debirocratizare.edu.ro, unde pot fi accesate informaţii privind propunerile, acţiunile şi progresele făcute în alcătuirea raportului pentru debirocratizarea activităţii didactice începând cu anul şcolar 2020-2021.

„Iniţiativa ministerială de eliminare a documentelor care încarcă excesiv sarcinile cadrelor didactice a avut un ecou semnificativ în sistem. Potrivit principiului transparenţei decizionale, activitatea comisiei este deschisă, transparentă şi interactivă”, afirmă ministrul, potrivit unui comunicat remis presei.

Monica Anisie invită toţi partenerii educaţionali şi reprezentanţii societăţii civile să îşi expună punctele de vedere, propunerile şi aşteptările referitoare la proiectul de debirocratizare, înscriindu-se pe platforma online.

Propunerile şi opiniile pot fi trimise pe adresa info@debirocratizare.edu.ro până la data de 13 decembrie, când se va încheia perioada de consultare publică a proiectului.

„Începând cu semestrul al II-lea al anului şcolar curent, vom începe implementarea măsurilor propuse de Grupul Operativ de „tăiat hârtii”. Măsurile care nu necesită modificări legislative vor fi operate imediat, iar pentru celelalte vom face demersurile necesare. Ne dorim ca anul şcolar următor, 2020 – 2021, să înceapă Altfel!”, spune Anisie.

Sursa – agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.