Premierul Ludovic Orban: Procesul electoral se desfăşoară în condiţii bune, fără probleme majore

Procesul electoral se desfăşoară în condiţii bune, a declarat, duminică, premierul Ludovic Orban, la Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI, afirmând că a primit garanţii ferme că toate efectivele sunt mobilizate şi “gata să intervină în orice situaţie”.

El a spus că până la această oră s-a înregistrat un număr mic de incidente – şapte – dar care nu au fost de natură să influenţeze procesul electoral.

“Singurul incident – s-a continuat campania electorală într-o secţie de voţ dar în rest sunt incidente minore, procesul se desfăşoară în condiţii bune şi am primit garanţii ferme că toate efectivele sunt mobilizate şi gata să intervină în orice situaţie”, a afirmat Orban, care a efectuat o vizită la Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI, în prezenţa ministrului Marcel Vela.

Întrebat despre prezenţa românilor la voţ Orban a precizat că aşteaptă finalul zilei şi şi-a exprimat convingerea că prezenţa la vot va fi una crescută.

“E şi o zi diferită faţă de ziua din primul tur, la primul tur a fost o vreme frumoasă, chiar aproape o zi de vară, astăzi e o vreme de toamnă târzie, cu ploi în multe zone ale ţării, sunt convins că până la finalul zilei cât mai mulţi români vor decide să-şi exercite dreptul de vot”, a afirmat premierul. AGERPRES

Cele mai citite

Related Articles