România, primul loc în UE la mortalitatea în rândul copiilor

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea în rândul copiilor, iar o treime dintre minori trăiesc în condiţii de sărăcie, arată un raport realizat de Organizaţia “Salvaţi Copiii” şi de Avocatul Poporului.

Datele arată şi o rată crescută a abandonului şcolar, mai ales la sate. Gabriela Alexandrescu, preşedintele Organizaţiei “Salvaţi Copiii”:

Situaţia copilului în România rămâne una critică, la cei 30 de ani de la ratificarea Convenţiei, cu peste o treime din copii trăind sub pragul sărăciei, cu un clivaj destul de mare şi cronic între zona rurală şi zona urbană în ceea ce priveşte drepturile copilului, mă refer la dreptul la sănătate, la educaţie, la viaţă, şi supravieţuire şi dezvoltare şi cu un abandon şcolar extrem de mare care îşi pune amprenta asupra dezvoltării societăţii. Astfel, raportul menţionează faptul că în România avem cea mai mare rată a mortalităţii în rândul copiilor, din Uniunea Europeană, iar deprivarea materială severă în rândul copiilor este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Avem o deprivare materială severă în procent de 21,5%, în rândul copiilor români, faţă de media europeană care este de 5,9%.

Sursa: RRA

Cele mai citite

Related Articles