Timişoara – Substanţa folosită la deratizare a fost cumpărată ilegal de pe piaţa neagră

Substanţa folosită la deratizare în blocul din Timişoara, unde trei persoane au murit, a fost cumpărată ilegal de pe piaţa neagră, a recunoscut patronul firmei.

Patronul firmei de deratizare a fost audiat pe parcursul nopţii, iar în această dimineaţă a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, insecticidul avea în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, care necesită pentru utilizare autorizaţie specială.

În fapt s-a reținut că, în perioada 16.11.2019 – 18.11.2019 mai multe persoane dintr-un imobil situat în Timișoara au fost internate în diferite unități medicale din Timișoara prezentând simptomele unei posibile intoxicații cu o substanță necunoscută. Dintre aceste persoane s-a stabilit că 3 au decedat și alte 3 persoane au rămas internate în unități medicale din Timișoara prezentând diferite afecțiuni.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că suspectul B.I.S., în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale cu sediul în Timișoara, a executat servicii de deratizare în imobilul respectiv, în baza unui contract încheiat în acest sens, activitate ce a avut loc în perioada 16.11.2019  – 18.11.2019. În cauză există indicii că, în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit “Delicia – GASTOXIN”, ce conţine ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială.

Organele de cercetare penală au dispus față de suspect măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19.11.2019, ora 03.30.

În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, față de suspect urmând a se lua măsurile preventive care se impun.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles