Alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului au fost câştigate, pentru prima oară de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, de exponentul uneia dintre formaţiunile de stânga care susţin o mai mare apropiere de Federaţia Rusă, precum şi tezele de sorginte sovietică privind o aşa-numită limbă moldovenească. Ion Ceban, care a fost sprijinit de socialiştii preşedintelui Igor Dodon, l-a învins în turul doi al alegerilor, pe Andrei Năstase, unul din liderii Alianţei pro-europene care guvernează alături de socialişti.

Socialistul Ion Ceban a obţinut peste 52 de procente din voturi, fiind primul candidat al unui partid de stânga care învinge la alegerile din Municipiul Chişinău unde, de fiecare dată, s-a dat o luptă strânsă în turul doi de scrutin. Într-o scurtă declaraţie pentru presă, oferită aseară după prezentarea rezultatelor preliminare, Ion Ceban a dat asigurări că va fi primarul tuturor.

Comisia Electorală Centrală a anunţat că va face, astăzi la ora 15:00, bilanţul turului doi de scrutin în cele 384 de localităţi unde au avut loc alegeri. Între timp, experţii atrag atenţia că în Consiliul Municipal Chişinău, nici socialiştii, dar nici Blocul „ACUM” nu au o majoritate şi prognozează că, cel mai probabil, va fi creată o coaliţie între cele două forţe politice, după modelul celei parlamentare.

sursa RRA

sursa foto Radio Chisinau

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.