[FOTO-AUDIO] Două săptămâni cu 5 meciuri pentru fotbaliștii de la CSM Reșița. Sâmbătă joacă la Dunărea Călărași

628

Fotbaliștii de la CSM Reșița au un program de jocuri foarte încărcat pentru următoarele două săptămâni. Rosso-nerii au făcut de joi deplasarea spre Călărași, cu ședere peste noapte la Pitești. Sâmbătă, 2 noiembrie au jocul cu formația Dunărea Călărași.

”Avem un program foarte încărcat cu meciuri în etape intermediare. Ne așteaptă meciuri grele și ne dorim să acumulăm cât mai multe puncte”, a spus antrenorul rosso-nerilor, Leontin Doană:

Leontin Doană

”Ne-am pregătit foarte bine și săptămâna aceasta, am efectuat antrenamente pe arena Gloria din oraș. Avem, însă, probleme de lot. Velici este accidentat, Poiană nu știu dacă își revine până la ora jocului, iar Danci a primit al patrulea cartonaș galben și nu are drept de joc. Sper ca cei care vor juca să-și facă treaba cât mai bine. Ne dorim să obținem puncte din această deplasare, pentru că avem mare nevoie. După partida cu Dunărea Călărași vom disputa restanța cu FC Argeș. miercuri. Apoi urmează jocul de acasă cu Petrolul Ploiești, după care jucăm la Miercurea Ciuc, miercuri, iar apoi jucăm cu Ripensia Timișoara, acasă. Așadar avem cinci meciuri în două săptămâni”, a afirmat antrenorul Leontin Doană.

Meciurile etapei a 15-a sunt:

Vineri, 1 Noiembrie      

FK Csikszereda – Turris Oltul Turnu Măgurele 0-0

Sâmbătă, 2 Noiembrie      

SCM Gloria Buzău – Farul Constanţa 11:00      

Metaloglobus Bucureşti – Campionii FC Argeş 11:00      

Dunărea Călăraşi – CSM Reşiţa 11:00      

Ripensia Timişoara – Concordia Chiajna 11:00      

Universitatea Cluj stă. 11:00      

CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu 11:00      

Petrolul Ploieşti – ASU Politehnica Timişoara 11:30

Duminică, 3 Noiembrie      

Sportul Snagov – Rapid 11:30      

UTA Arad – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 14:00.

CLASAMENT:

1. CS Mioveni   27

2. UTA Arad   23

3. Turris Oltul Turnu Măgurele   23

4. Farul Constanţa   22

5. FC Rapid   21

6. Viitorul Pandurii Târgu Jiu   21

7. Metaloglobus Bucureşti   19

8. Petrolul Ploieşti   18

9. SCM Gloria Buzău   17

10. Campionii FC Argeş   17

11. Universitatea Cluj   16

12. Concordia Chiajna   16

13. CSM Reşiţa   15

14. ASU Politehnica Timişoara   14

15. Ripensia Timişoara   14

16. Dunărea Călăraşi   13

17. FK Csikszereda   13

18. Pandurii Târgu Jiu   7

19. Sportul Snagov   5

20. Daco-Getica Bucureşti   0

sursa foto: Cristina Corocan.