Hunedoara: Zece mineri de la Paroşeni şi Uricani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timpul protestului

73

Zece mineri dintre cei care s-au autoblocaţ de luni, 28 octombrie, în subteranul minelor Paroşeni şi Uricani, au avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din Vulcan, de la debutul protestului, cele mai multe cazuri fiind semnalate în ultimele 24 de ore, a declaraţ vineri, pentru AGERPREŞ preşedintele Sindicatului ‘Huila’, Laszlo Domokos.

Potrivit acestuia, 110 de mineri continuă, vineri, protestul început la cele două exploatări de cărbune din Valea Jiului, în cursul zilei urmând să fie efectuate noi controale medicale pentru prevenirea unor incidente.

‘Minerii au avut probleme legate de tensiunea arterială şi de glicemie. Oamenii sunt obosiţi, dar sunt decişi să continue protestul. Trei dintre mineri, între care se află şi un lider de sindicaţ au anunţat că vor intra duminică în greva foamei’, a arătat Domokos.

În ceea ce priveşte invitaţia de a se prezenta, luni, la Bucureşti, la o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Energiei, liderul sindical a spus că a deciş împreună cu colegii săi, să nu dea curs întâlnirii, menţionând că analiza situaţiei de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) trebuia făcută până acum.

‘Ei ne propun o analiză a situaţiei cu care se confruntă societatea, însă aceasta trebuia făcută la începutul anului. Sunt convins că problema minerilor nu va fi rezolvată în cadrul acelei întâlniri’, a spus liderul sindical.

În opinia sa, pentru rezolvarea revendicărilor minerilor, discuţia ar trebui purtată, simultan, cu reprezentanţii mai multor ministere care au atribuţii pe linia emiterii unui act normativ, similar fostei Ordonanţe 36, prin care persoanele disponibilizate vor putea beneficia de venituri de completare şi vechime în muncă pentru maxim 22 de luni sau de angajare la Complexul Energetic Hunedoara (CEH).

Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocaţ de luni, în subteranul celor exploatări. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36 sau un act similar, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru maxim 22 de luni – în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă.

Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane, de la începutul anului viitor.

sursa Agerpres