Brexit: Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru o plecare ordonată a Regatului Unit, consideră Juncker

11

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi că Uniunea Europeană a făcut ‘tot ce i-a stat în putere’ pentru a asigura o plecare ordonată a Regatului Uniţ în timp ce UE rămâne în aşteptarea unei ratificări din partea Londrei, potrivit France Presse.

‘Voi regreta întotdeauna decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană, dar cel puţin putem să ne privim în faţă şi să spunem că am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a ne asigura că această plecare este ordonată’, a afirmat Juncker în faţa Parlamentului European de la Strasbourg.

Şeful executivului european a reiterat ceea ce şefii grupurilor politice afirmaseră luni seara: de a ratifica acordul de retragere doar dacă este asigurat sprijinul din partea parlamentului britanic.

‘Mai întâi Londra, apoi Bruxelles şi Strasbourg!’, a spus el, stârnind un val de aplauze din partea deputaţilor.

Comisia a lucrat ‘neîncetat pentru negocierea şi renegocierea unui acord’, a asigurat Jean-Claude Juncker.

‘E destul de trist că ne-am petrecut atât de mult timp pe parcursul acestui mandat ocupându-ne de Brexiţ când nu mă gândeam la nimic altceva decât la modul în care Uniunea ar putea face mai mult bine pentru cetăţenii săi’, şi-a exprimat regretul el, acuzând ‘timp pierduţ energie irosită’.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, prezent pentru a face un bilanţ al ultimului summit european, s-a referit la o ‘situaţie complexă în urma evenimentelor din acest weekend în Regatul Unit şi cererea britanică de prelungire a procedurii articolului 50’ (procedura de retragere).

‘Mă consult cu liderii Celor 27 (de state membre) asupra modului în care să reacţionăm şi voi decide în zilele următoare’, a explicat el.

Această reacţie va depinde ‘de ceea ce va decide sau nu parlamentul britanic’, a spus Tusk, invitând ‘să fim pregătiţi pentru orice scenariu’.

sursa Agerpres